Drepturi de Autor

AVERTISMENT: Conform legii 8/1996, va atragem atentia ca fotografiile,stirile si tot de pe blog sunt proprietatea AS Ciacova
Asadar preluarea fotografiilor,stirilor sau orice altceva se va face doar indicand sursa, respectiv www.AS-Ciacova.blogspot.com.

09.12.2011

Ultimele două rezultate din Judeţ



Fotbalul din Campionatul Judeţean s-a terminat de o săptămână şi jumătate, dar au mai rămas două partide cu rezultatele „în aer”. Este vorba despre două meciuri din Seria a II-a, Urseni - Solventul şi Sânmihaiu Român - Ciacova.
În primul meci, pe teren a fost egal, 0-0, însă AJF-ul a decis ca partida să fie câştigată de oaspeţi cu 3-0, deoarece cei de la Urseni au folosit un jucător „pe fals”. Nu este pentru prima dată când cei de la Urseni pierd un meci în asemenea mod. Solventul a terminat astfel turul de campionat cu 31 de puncte, pe locul 3.

Cealaltă partidă a avut o poveste mai interesantă, pe care am relatat-o şi în trecut. Sânmihaiu Român - Ciacova s-a terminat 3-1 pe teren, dar datorită contestaţiei făcute de vizitatori înaintea partidei, aceştia au câştigat cu 3-0. Ciacova a acuzat un jucător de dublă-legitimare, dovedind în cele din urmă acest lucru. Cei de la Sânmihai, au atacat decizia la Comisia de Apel care a judecat acest caz ieri. Scorul a rămas cel hotărât de prima instanţă, Sânmihai - Ciacova 0-3, şi o amendă de 3 milioane plus şase etape de suspendare pentru jucătorul în cauză. Ciacova este astfel prima în Seria II, cu 40 de puncte, cu 3 mai mult decât rivalii din Ghiroda.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam fara cuvinte obscene sau reclame!
Multumim de intalegere cu drag: www.as-ciacova.blogspot.com